21 iulie 2011

Festival de Escaladă și Highline la Piatra Singuratică

În zilele de 12-15 august 2011 va avea loc "Festivalul de Escaladă și Highline" la Piatra Singuratică din Munții Hășmas. Acesta se află la 35 km de Miercurea Ciuc (Localitatea Bălan) (+1 oră de mers pe jos).
Vor fi amenajate 30 de trasee de escaladă cu dificultăți cuprinse între 6+ si 10-, cu lungimi în general mari de până la 50m.

Deasemeni se va întinde un Highline lung de 13m, aflat la o înălțime de 60 m. Acesta este primul și deocamdată singurul highline din țară.

http://adrenalinclimb.ro/?​tPath=%2Fro%2Fevenimente

Prin acest eveniment se doreste promovarea zonei și întrunirea a cât mai mulți pasionați de escaladă și highline. Cu toate că nu va fi un concurs, vor fi premiați cațărătorii care fac cel mai greu traseu "redpoint" și "flash" sau "on sight" și cel care parcurge primul highline-ul. Taxa de participare este 10 lei pentru cei care se înscriu online până la data 7 august, iar pentru cei care se înscriu după această dată taxa este de 15 lei. Vă rugăm să vă înscrieți din timp, pentru a ne ușura munca, completând formularul de mai jos.

Din centrul orașului Bălan (de unde începe mersul pe jos) va fi disponibilă o căruță care va duce sus o parte din bagaje (vineri seara și sâmbătă dimineața). La cabană nu se poate cumpăra mâncare, nu este apă curentă, dar sunt 2 izvoare la 5min distanță de aceasta. Se poate dormi în cabană (9 locuri în paturi si 50 locuri la prici) sau în cort. În ambele cazuri, cazarea costă 10 lei/persoană/zi.

Program:
Vineri - 12 august - ora 15:00 - Începerea festivalului, din acel moment se poate cățăra până luni la ora 13:00.
Sâmbătă - 13 august - se montează Highline-ul, paralel se desfășoară și cățăratul. Seara foc de tabără.
Duminică - 14 august - Highline și cățărat. Seara foc de tabără.
Luni - 15 august - ora 13:00 se încheie festivalul, iar la ora 14:00 Premierea.

Pentru alte informaţii sunaţi la nr. 0731 375 507 - Nan Andrei, sau scrieţi la adresa de mail: ciucman@yahoo.com.

Înscrieri şi detalii pe: http://adrenalinclimb.ro/r​o/evenimente/?article_hid=​309

 
Karesz

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu